Acuzații grave: fetiță cu autism ascunsă de educatoare ca să îi iasă bine inspecția

fetiță autism copil trist

Foto: MariangelaCastro / pixabay.com

O fetiță cu autism de la Grădinița nr. 42 din sectorul 1 din București a fost scoasă din clasă și ținută separat de colegii ei pentru ca totul să iasă bine în timpul unei inspecții, acuză familia copilei.

,,Tamara are 5 ani, este inteligentă, ştie alfabetul, spune poezii, pictează, vorbeşte engleză, are fantezie. Nu este un copil problemă, nu este agresivă. Tamara merge la terapie, face progrese şi are însoţitor. Deci educatoarea nu trebuie să depună vreun efort în plus. Ca şi alţi copii diagnosticaţi cu TSA (tulburări din spectrul autist), are sindrom hiperkinetic şi probleme de PR, ca să spun aşa”, a scris mătuşa fetei într-o postare pe Facebook.

Alături de fetița cu autism, din grupa ce urma să fie inspectată au scoși alți 2 copii de către cele două angajate ale grădiniței.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în acest caz, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a deschis o anchetă.

„Acest copil a fost îndepărtat din grupă pentru că urma să aibă loc o inspecţie pedagocică şi atât acest copil cât şi alţi doi – trei copii au fost îndepărtaţi de la grupă pentru ca inspecţia pedagogică să se desfăşoare în condiţii bune şi să fie un rezultat bun al educatoarei în speţă. Deocamdată, noi analizăm aceasta speţă sub aspectul unor posibile fapte de discriminare, adică posibilitatea de a i se fi încălcat dreptul la educaţie în condiţii egale, respectiv dreptul la demnitate, atât al copilului cât şi al părintelui. Urmează să cităm educatoarea în cauză şi grodiniţa”, a declarat pentru Digi24 Csaba Asztalos, preşedintele CNCD.

Foto: MariangelaCastro / pixabay.com


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version