O femeie de 391 de kilograme din Franța a fost scoasă din locuință în cadrul unei operațiuni care a implicat 60 de persoane. Pentru a putea fi scoasă din casă, aceștia au demolat câțiva pereți și au dat găuri în podea.
Femeia de naționalitate americană a fost evacuată din locuința ei din Stenay, Franța, și transportată la un spital din Nancy, relatează publicația BNN.
Operațiunea de salvare a presupus demolarea unor pereți și tăierea unor găuri în podea. Femeia fost scoasă pe o fereastră de la parter.
Potrivit presei, femeia locuia de mai mulți ani în Franța și a avea nevoie de tratament la spital pentru obezitatea severă de care suferă. Operația era planificată de câteva luni, iar serviciile de urgență au fost solicitate de cadrele medicale, care nu au putut transporta singure femeia la spital.
În operațiune au fost implicați în jur de 40 de pompieri, 10 jandarmi, medici și asistente. Lorraine Bernard Burckel, șeful de cabinet al prefectului din departamentul Meuse, a declarat că a fost cea mai complexă operațiune de acest gen realizată vreodată în Franța.
„O intervenție de acest tip, cu un asemenea nivel de complexitate, nu s-a întâmplat niciodată în Franța”, a spus el pentru France 3.
Pe lângă lucrătorii de la urgență, pentru a transporta femeia a fost chemată și o ambulanță bariatrică din Belgia, concepută special pentru persoane cu greutate corporală mare.
Operațiunea de evacuare a durat aproximativ o oră, timp în care au fost demolați pereții și au fost tăiate găuri în podea pentru a permite femeii să fie mutată de la primul etaj al casei sale la parter și apoi afară, printr-o fereastră lărgită.
În timpul operațiunii, strada a fost închisă circulației pentru a asigura siguranța celor implicați în operațiune.
Femeia a fost transportată la un spital din Nancy, unde a fost supusă unei operații.
Foto: pcdazero / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: