Fata ucisă de urs a sunat la 112 și a cerut ajutor: „Țipa: „Ursul se apropie””. Conversația s-a întrerupt brusc

urs brun
Foto: Miller_Eszter / pixabay.com

Fata ucisă de urs pe traseul Jepii Mici din Bucegi a sunat chiar ea la 112 și a cerut ajutor dispecerului. Tânăra în vârstă de 19 ani i-a spus acestuia că ursul se apropie de ea, însă ulterior conversația s-a întrerupt brusc.

Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Dan Banu, șeful Salvamont Prahova, a declarat pentru postul de televiziune Digi 24 că fata era extrem de speriată: „Era îngrozită… vă dați seama, țipa: „Ursul se apropie din ce în ce mai amenințător!””.

Dispecerul de serviciu le-a dat câteva sfaturi utile, legate de felul în care să se comporte în prezența ursului, însă ulterior conversația s-a întrerupt brusc deoarece fata a fost atacată de urs. Apoi, tânăra a fost târâtă într-o râpă adâncă, unde salvamontiștii au găsit-o, din păcate, fără suflare.

A sunat la 112 și prietenul fetei, care o însoțea în drumeție, și i-a spus dispecerului că ursul a prins-o pe fată de picior și că o trage după el. „Totul s-a derulat în direct, dispecerul 112 era în telefon și tânărul striga că sunt atacați de urs și că a luat fata. A fost ceva groaznic! Ne-a spus că ursul a prins-o pe fată de un picior și o trage după el și, la un moment dat, nu a mai văzut ce a făcut cu ea”, a mai declarat Dan Banu pentru sursa citată.

Potrivit libertatea.ro, tânărul a fost șocat de drama la care a asistat. El le-a spus jurnaliștilor care l-au așteptat la baza muntelui că la momentul atacului se aflau într-o zonă împădurită și „n-au apucat să vadă ursul” în timp util pentru a se refugia într-un loc mai sigur.

„Am încercat să fac tot ce mi-a stat în putere s-o salvez, dar… Nu faceți prostia să mergeți neechipați cu spray-uri pentru urși pe munte pentru că se întâmplă nenorociri”, a mai spus tânărul.

După tragedie, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat la postul de televiziune Digi 24 că populația de urs brun din România este scăpată de sub control și că va propune creșterea cotelor de recoltare de la 220 de exemplare la 500 de exemplare. El a mai afirmat că urșii care se apropie de comunitățile umane trebuie împușcați sau eutanasiați.

Premierul Marcel Ciolacu, în schimb, a declarat că nu va fi liber la împușcat urși oriunde în România, ci că vor fi abordate zonele cu probleme. Potrivit unor estimări, în România ar fi 8.000 de urși bruni.

Foto: Miller_Eszter / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.