O femeie care a aruncat gunoaiele la marginea drumului a avut parte de un ”cadou” neașteptat din partea celor care au descoperit mizeriile și s-au ostenit să le adune.
Femeia, din județul Mehedinți, și-a aruncat gunoiul menajer la marginea unei șosele din județul Gorj, mai exact în apropierea Dealului Bujorăscu.
Cum în gunoi au fost descoperite și mai multe facturi, un cetățean care a curățat gunoiul a decis să trimită gunoaiele la adresa de pe aceste documente. A împachetat gunoaiele într-un colet greu de 11 kilograme pe care l-a trimis în Mehedinți, plătind transportul din propriul buzunar.
Coletul nu s-a întors, semn că femeia a mers la Poștă să îl ridice. Mai mult, expeditorul a trimis ”cadoul” cu confirmare de primire.
Bărbatul se afla la cules de plante medicinale pe dealul gorjean când a observat grămada de gunoi de la marginea drumului, chiar în momentul în care angajați ai Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu veniseră să o curețe. Dorind să dea o mână de ajutor la ecologizare, bărbatul a observat facturile și s-a gândit imediat că îi poate da o lecție celei care le-a aruncat.
„Am tras mai demult semnalul de alarmă: «Aveţi grijă, nu mai aruncaţi gunoiul pe marginea drumurilor pentru că vă găsim, vă prindem». Asta am şi făcut.
I-am identificat şi prin sprijinul tehnologiei au reuşit să fie cunoscuţi de mulţi oameni, pe Facebook sau prin alte mijloace. Mai nou, cu sprijinul cetăţenilor, am mai găsit o metodă: expediem gunoiul înapoi la domiciliu.
A fost identificată o doamnă de la Severin, care s-a găsit să arunce gunoiul pe Dealul Bujorăscu. Probabil că a uitat să-l ducă la pubela de gunoi de la blocul ei. După ce a fost identificată în baza facturilor găsite în gunoi, a fost expediat la persoana respectivă.
Aruncatul de gunoi la marginea drumului, ”sport” național
Ne cerem scuze că am pus-o pe drumuri şi a trebuit să ajungă la oficiul poştal. Probabil că se bucura că cine ştie ce surpriză îi fac prietenii“, a spus Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, citat de adevarul.ro.
Aruncarea de gunoaie la marginea drumului este o adevărată practică în zona dealului Bujorăscu, la cea mai recentă acțiune de ecologizare fiind nevoie de peste 60 de saci pentru a evacua întreg gunoiul, deși se făcuse curățenie cu doar câteva luni înainte.
Cea mai ciudată descoperire a drumarilor din Gorj a fost însă un sicriu cu oseminte umane, găsit la marginea Drumului Național 67, în comuna Lelești.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: