Familiile ar putea primi bani de la stat ca să-și construiască case

FOTO: Free-Photos/Pixabay.com

FOTO: Free-Photos/Pixabay.com

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că se discută în Guvern ideea de a sprijini familiile cu unul sau mai mulți copii în ceea ce privește construcția unei locuințe, prin credite nerambursabile sau parțial rambursabile.

Kelemen Hunor a precizat, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că natalitatea este în scădere accentuată, după ce în anul 1990 numărul copiilor născuţi era de peste 300.000, iar în 2020 de doar 178.000.

Vicepremierul a subliniat faptul că părinţii trebuie încurajaţi să aibă mai mulţi copii nu doar prin mărirea alocaţiilor, ci şi prin alte măsuri.

Vrem să sprijinim familiile în construcţia de locuinţe şi asta vom propune. Toate aceste măsuri vor fi detaliate în proiecte de legi, până la sfârşitul anului. (…) Noi am spus că în acele familii în care este un copil, merge cu credit fără dobândă, unde sunt doi copii mai dai ceva din credit şi doar o parte trebuie rambursată – noi am spus să mergem până la 70% în prima parte, în cazul familiilor cu trei sau mai mulţi copii valoarea creditului trebuie rambursată în proporţie de 65%, 60% şi 55%, în funcţie de posibilităţile bugetare.

Perioada propusă de către noi va fi de solicitare a creditului între 2022 şi 2028-2029. Trebuie să mergi pe o perioadă mai lungă, ca să aibă această măsură şi efecte în societate”, a detaliat Kelemen Hunor.

Acesta a menţionat că alte măsuri avute în vedere sunt construcţia de creşe, program deja demarat, dar şi acordarea indemnizaţiei de îngrijire a copiilor şi pentru bunici sau reducerea impozitului pe venitul global în funcţie de numărul de copii.

Orban: Alocațiile vor crește cu 20% de la anul

Liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat că alocațiile pentru copii vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2022 și tot de atunci se vor indexa cu rata inflației.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis, anterior, marți, că alocațiile pentru copii vor fi majorate de la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei. Comisia a raport de adoptare în forma venită de la Senat a ordonanţei de urgenţă 123/2020 privind alocaţiile de stat pentru copii. Alocația astfel ar putea crește cu puțin peste 10 lei.

Alocațiile pentru copii ar fi trebuit să crească în cinci etape de valoare nominală egală, anunța, la începutul anului, Ministerul Finanțelor. Potrivit OUG 123/2020, care prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copii în cinci etape, acestea ar fi trebui majorate la 1 iulie cu 20%.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version