Familie sancționată de Poliție pe motiv că fetița de 2 ani și 7 luni face gălăgie

copil fată fetiță
Foto: Deedee86

Familia unui copil de 2 ani și 7 luni din Galați a fost sancționată cu un avertisment de către Poliție din cauza fetiței care „tulbură liniștea locatarilor prin producerea de zgomote și larmă”, relatează publicația locală ”Express de Dunăre”.

Sancțiunea, aplicată de polițiștii Secției 2 de Poliție din oraș, a venit în urma unor reclamații făcute de un vecin din bloc.

Procesul verbal a fost completat pe 5 mai, iar sancțiunea a fost aplicată mamei care, susțin polițiștii, nu a reușit să oprească larma făcută de fiica sa, mai notează publicația citată.

„Sus numita, în timp ce se afla în locuința sa, nu a luat măsuri de supraveghere a fiicei sale în vârstă de 2 ani și șapte luni care a tulburat liniștea locatarilor prin producerea de zgomote și larmă”, scrie în procesul verbal completat pe 5 mai.

Părinții mai spun că toate reclamațiile vin de la un singur vecin și că singurele zgomote sunt cele făcute de copil.

„El (vecinul – n.r.) s-a simțit foarte deranjat de când ne-am mutat. Am aflat că lucrează la Poliție și vine noaptea de la muncă. În decembrie ne-a reclamat, a venit sectoristul, a constatat că era vorba despre un copil mic. Am fost la secție și am făcut o declarație conform căreia copilul este mic, scapă jucării și că încercăm să oprim zgomotele. Asta ca să închidem povestea. Ulterior, în martie, a venit un alt echipaj la noi. Copilul era cu bunica, ea s-a speriat. În ajunul Paștelui, la ora 8 dimineața, alți polițiști au venit la noi. Noi stăm la etajul 6. Cică ar fi reclamat cineva că în bloc se aude muzică populară, dar au venit doar la noi. Și vecinul a venit la noi la ușă, ne-a spus să-l lăsăm să trăiască. Dar noi nu facem nimic deosebit. Parchetul este vechi, scârțâie, copilul mai fuge când venim acasă, se bucură, sau când îl băgăm la baie, fuge de noi. Nu facem petreceri, nu s-a mai plâns niciun vecin, ne culcăm la ora 22.00”, a povestit tatăl copilului pentru sursa citată.

Părinții copilului spun că sunt victimele unui abuz și că se gândesc să conteste sancțiunea în instanță. Totuși, ca să evite alte reclamații, părinții au decis să ducă fetița la bunica sa pe timpul zilei.

Foto: Deedee86 / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.