Fabuloasa poveste a preotului-pompier. Și-a vândut tractorul ca să cumpere o autospecială și a înființat un serviciu de voluntari

preot pompier gabriel florea

Preotul Gabriel Florea. Foto: crainou.ro

Impresionat de drama unor săteni din parohie cărora le-a ars casa, un preot din județul Suceava și-a vântul tractorul ca să cumpere o mașină de pompieri. Un localnic i-a urmat exemplul, iar acum comuna are un serviciu de pompieri voluntari ce a fost decorat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, relatează adevărul.ro.

În vârstă de 59 de ani, preotul Gabriel Florea din comuna Cornu Luncii din județul Suceava și-a făcut o adevărată echipă de intervenție la incendii. În urmă cu 15 ani, în urma unui incendiu în care au ars 5 case din sat, el și-a vândut tractorul ca să cumpere o mașină de pompieri.

Comuna Cornu Luncii are circa 6.200 de locuitori și este formată din 9 sate: Băișești, Brăiești, Cornu Luncii (reședința), Dumbrava, Păiseni, Sasca Mare, Sasca Mică, Sasca Nouă și Șinca.

„Atunci au ars cinci case. A fost tare greu. L-am rugat pe domnul primar care era la vremea respectivă să cumpere o mașină de pompieri. I-am spus că ne descurcăm noi. Doar să ne facă rost de o mașină. „D’apăi, părinte, nu avem bani la primărie, nu avem cum să luăm noi o mașină de pompieri. E prea mult”. Așa mi-a zis. Atunci m-am gândit că nu trebuie să mă opresc, trebuie să rezolv cumva. Dacă nu sunt bani la primărie, am zis că văd eu ce fac, găsesc o soluție“, a declarat preotul sucevean pentru adevărul.ro.

Așa că părintele și-a vândut tractorul: „M-au mai ajutat oameni cu suflet și am adus din Franța o mașină de pompieri la mâna a doua.“

Un alt localnic, Ilie Boca, de profesie mecanic, i-a urmat exemplul și a cumpărat o a doua mașină de pompieri, după ce și-a vândut mașina, un Volkswagen Touareg.

Mecanicul auto și preotul comunei au creat împreună Serviciul de Voluntariat pentru Situații de Urgență. Alături de cei 2, sunt voluntari și băiatul preotului, ginerele acestuia și alți vecini. De regulă, la o intervenție au cel puțin 5 oameni într-o autospecială, a explicat preotul paroh: „Avem două autospeciale și cu 10 oameni putem spune că ne facem treaba bine.”

Voluntarii intervin nu doar în comuna lor ci și în localitățile din zonă: Găinești, Capul Câmpului, Baia, Horodniceni, Corlata, inclusiv noaptea.

Serviciul de Voluntari din Cornu Luncii a fost decorat de ISU Suceava. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina din Suceava, a povestit că de multe ori s-a întâmplat ca părintele Florea să îi sune și să le spună că situația este sub control și că pompierii ISU pot merge la alte incendii apărute între timp.

Ultimul incendiu la care au participat pompierii voluntari din Cornu Luncii a fost în localitatea Valea Moldovei, pe data de 5 mai 2024.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version