Specialistul în resurse umane și constulant de management și business, Doru Șupeală, spune că anul acesta a fost un an de stagnare sau scădere a veniturilor pentru aproape toată lumea, însă 2026 va fi și mai greu pentru foarte multă lume.
„Tot ce a început în 2025 – restructurări, disponibilizări, mai ales în IT și automotive – va continua în 2026. (…) În 2026 va apărea o victimă nouă: oamenii din zona de servicii interne, din shared services. Eu îi numesc «corporatiștii din Pipera» – oamenii care lucrează în clădiri de birouri, dar care fac muncă administrativă pentru companii globale.
Avem zeci de mii, probabil peste 100.000 de oameni care fac muncă administrativă pentru corporații globale, angajați aici pentru că erau bine educați, vorbeau limbi străine și aveau salarii competitive”, spune Doru Șupeală, care crede că o parte din aceste job-uri vor fi preluate de oameni din Asia, în special din India, cu sarcini asistate de inteligența artificială, potrivit adevarul.ro.
Printre primele domenii afectate se numără call centerele. „Am pierdut deja foarte multe roluri de call center și vom pierde și mai multe”, spune Șupeală. Inclusiv pozițiile bazate pe limbi rare, considerate cândva un avantaj competitiv, sunt amenințate: „Chiar și rolurile pe limbi nordice, franceză sau italiană vor dispărea, pentru că un operator din Asia va folosi AI pentru traducere în timp real.” Excepțiile vor fi puține: „Companiile premium, care pun accent pe calitatea serviciilor – Porsche, de exemplu – vor păstra astfel de operațiuni, dar ele vor fi minoritare.”
Industria IT a trecut printr-o „reașezare brutală” în 2025. „Modelul clasic de outsourcing, vânzarea de oameni la oră, nu mai funcționează și nu va mai funcționa niciodată”, afirmă Doru Șupeală. Clienții cer acum valoare, nu volum:
„Se trece către consultanță, către înțelegerea business-ului clientului și livrarea de soluții, nu doar executarea unor specificații primite din afară”. Această schimbare a scos din piață zeci de mii de angajați: „Industria a pierdut oameni care au venit doar pentru bani, fără pasiune sau competențe reale.”
Paradoxal, deși există mulți candidați, companiile spun că nu găsesc oameni potriviți: „Nu mai contează doar expertiza tehnică. Contează mentalitatea, atitudinea, capacitatea de a înțelege probleme reale și de a propune soluții.”
Privind înainte, Doru Șupeală avertizează că 2026 va aduce „un șoc major pentru angajații din birouri”, mai ales pentru cei din shared services și roluri administrative. „Vom vedea foarte mulți oameni care își pierd joburile, pentru că nu vorbim de activități cu valoare adăugată mare.”
În contrast, zonele mai sigure rămân „centrele interne de software ale marilor companii din alte industrii” – bănci, retail, energie. „Acolo IT-ul este un serviciu intern stabil, nu un produs de vândut pe piață.”
Concluzia expertului este una dură, dar clară: „Piața muncii din România intră într-o etapă de maturizare forțată. Cei care aduc valoare reală vor rămâne. Ceilalți vor fi înlocuiți de automatizare, externalizare sau pur și simplu vor dispărea din sistem.”
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:








