Experiență neplăcută pentru Titi Aur în trafic: A mers lipit de mine și făcând cu blitz-ul. Nu aveam unde să mă dau

Titi Aur
Titi Aur

Fost pilot de raliu și expert în conducere defensivă, Titi Aur, a vorbit despre agresivitatea pe care o întâlnim în trafic. Chiar el a fost într-o astfel de situație de curând. Acesta a spus, în cadrul emisiunii „De Ce Conducem“, că a avut parte de un episod de agresivitate în trafic în apropiere de Râmnicu Sărat, în timp ce venea din Moldova la București.

„Zilele trecute am venit dinspre Moldova și în apropiere de Râmnicu Sărat erau două coloane compacte, iar pe acostament erau și acolo mașini. A venit în spatele meu o mașină, a mers 3 kilometri lipit de mine semnalizând stânga și făcând cu blitz-ul. Nu aveam unde să mă dau. A stat lipit de mine. Nu atât de agresiv încât să o facă intenționat, dar își dorea neapărat să depășească. După ce eu, într-un final, m-am dat la o parte, a trecut în față și a devenit el mașina din fața mea”, a explicat fostul pilot.

Titi Aur spune că e vorba despre o agresivitate pasivă, inconștientă, care apare din dorința de a merge mai repede, deși nu există condiții pentru acest lucru.

„Coloana nu mergea încet, ci cu 90-100km/h în afara localității. Era exact ce trebuie în acea zonă. Eu păstram distanța mai mare față de cei din fața mea, el din spate avea tendința să spună că e un loc liber în față.

Mulți șoferi nu înțeleg faptul că atunci când se păstrează distanța în față, se păstrează pentru siguranță, nu ca să intre altul. Dacă aș lăsa 3-4 secunde, 100-150 de metri, înțeleg, dar dacă eu sunt la aproximativ 50-60 de metri față de cel din față, cel din spate pentru ce vrea să depășească? Agresivitate pasivă este și când faci o depășire și intri foarte aproape sau foarte repede în față”, a spus Titi Aur.

În ceea ce privește agresivitatea intenționată, când unul dintre șoferi face tot felul de gesturi, pilotul cred că sancțiunile ar trebui să fie mult mai dure.

„Vine foarte aproape de tine, te depășește la limită, îți frânează în față, scoate degete pe geam, are atitudine agresivă evidentă și intenționată.

Acolo trebuie sancțiune drastică, adică anulat permisul de conducere, pentru că e aproape tentativă de omor. Se poate transforma în accident mortal prin acele gesturi intenționate”, a spus Titi Aur.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.