Un profesor în vârstă de 25 de ani, care a meditat copiii unora dintre cei mai bogați oameni din Dubai, și-a povestit experiența pentru publicația „Business Insider”.
Tânărul, care s-a mutat în Dubai în anul 2020 pentru a lucra la o agenție internațională de tutorat, meditații și cursuri, a relatat întreaga experiență sub protecția anonimatului.
De când s-a mutat în Emirate în 2020, a predat pentru copii din unele dintre cele mai bogate familii din Dubai, care s-au îmbogățit din investiții în petrol, startup-uri de tehnologie și alte business-uri.
„Una dintre familiile la care am predat locuia într-unul dintre cele mai scumpe apartamente din Dubai, care avea o sală de artă, o sală de masaj, o sală de sport și un cinematograf. Era întins pe cinci etaje și avea, de asemenea, un lift privat și câini de pază la ușă.
Familii precum aceasta aveau adesea zeci de angajați, inclusiv de securitate, menajere, șoferi, bucătari, bone și, desigur, meditatori. Adesea, părinții nu erau prin preajmă, dar cei pe care i-am întâlnit erau aproape întotdeauna prietenoși cu mine”, a povestit tânărul profesor.
Urmărește GreatNews și pe Instagram ca să fii la curent cu tot ce se întâmplă interesant în România și în lume.
Bărbatul a interacționat în special cu bonele care aveau grijă de copii: „Îmi găteau cina și îmi aduceau băuturi, aproape că mă simțeam parte din familie, ca un frate mai mare.”
„Unul dintre elevii mei avea propria sa clasă personalizată în casa familiei – era mai bine echipată decât orice ai vedea vreodată într-o școală normală. Odată, după ce am terminat un curs de arte și meserii, am spus că trebuie să curățăm mizeria făcută. „În niciun caz”, a spus el. „Nu te plătesc pentru a face curățenie. O plătesc pe ea”, și a arătat către bonă.
Cu un alt copil, care avea în jur de șapte ani la acea vreme, făceam biologie și studiam păsările, și ne-a cerut să luăm o bufniță pentru a o observa. Data viitoare când am fost la el casă, avea o bufniță cocoțată pe blatul din bucătărie.
Fratele unui alt elev i-a spus acestuia să „nu se deranjeze să facă ceva” pentru că „tata va rezolva totul”. Apoi mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele. Dar acesta era un comportament normal în Dubai, deoarece copiii erau obișnuiți cu bogăția extremă”, a mai povestit profesorul.
Astfel de „stimulente” financiare nu erau deloc rare, iar familiile bogate pentru care a lucrat i-au dat adesea cadouri. Uneori, părinții intrau în adevărate competiții cu alte familii: „Dacă știau că voi fi acasă la un client la un moment dat, se ofereau să plătească dublu, triplu sau chiar mai mult pentru a mă convinge să vin la ei.”
„Odată, mi s-a stricat mașina și am ajuns târziu la o lecție cu unul dintre elevii mei. I-am spus mamei motivul pentru care am întârziat, iar data viitoare când am avut un curs cu acel copil, ea mi-a dat 7.000 de dolari în numerar pentru a plăti reparațiile. Aceeași familie mi-a dat un bacșiș uriaș de peste 20.000 de dolari la sfârșitul anului”, a mai povestit el pentru „Business Insider”.
Foto: neildodhia / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: