Europarlamentarul român Mircea Diaconu a lansat pe blogul său o propunere de modificare a legii care reglementează procesul electoral în România. Acesta face referire la românii din diaspora.
„Pentru a asigura accesul la urne a tuturor cetățenilor români care doresc să voteze în afara țării, propunem modificarea procesului electoral prin introducerea unei proceduri obligatorii de pre-înregistrare a alegătorilor.
Prin această modalitate vom elimina declarația pe propria răspundere, vom scurta timpul petrecut în secția de votare, iar organizarea ar fi mult mai eficientă”, crede Mircea Diaconu, care mai susține că înscrierile trebuie făcute cu până la 42 de zile înaintea de ziua data alegerilor.
Peste 378.000 de români au votat din diaspora în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Peste hotare au fost organizate 294 de secții de votare, prea puține pentru numărul românilor care au vrut să voteze. În ziua alegerilor au fost cozi și mii de oameni la secții din Franța, Italia sau Spania. Din păcate, unii români nu au reușit să voteze.
Din acest motiv, imediat după scrutinul al doilea, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, și-a dat demisia, deși fusese numit de doar o săptămână în locul lui Titus Corlățeanu, care a plecat din Guvernul condus de Victor Ponta din aceeași cauză – organiarea defectuoasă a alegerilor în afara țării.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: