AcasăEconomicEuro s-a prăbușit în fața dolarului

Euro s-a prăbușit în fața dolarului

-

Euro s-a prăbușit și a ajuns spre paritate cu dolarul. Acest lucru este pus și pe îngrijorările legate de economia zonei UE, după ce cea mai mare conductă care transportă gazele rusești către Germania a intrat în mentenanță anuală, iar fluxurile sunt oprite pentru 10 zile. Există și îngrijorarea că Rusia va prelungi acest termen.

„Ceea ce este interesant este că inversăm reculul de vineri. Pare probabil că vom testa paritatea – vin două raportări importante din SUA și acestea ar putea fi un alt catalizator”,  a declarat Kenneth Broux, strategul valutar al Societe Generale.

Moneda unică a scăzut cu 0,8%, la 1,0105 dolari, datorită câștigurilor ample ale dolarului, în condițiile în care aversiunea față de risc a cuprins investitorii.

Euro a căzut și vineri până în pragul parității, la 1,0072 dolari, după publicarea unei cifre mai mari decât se preconiza pentru luna iunie în Statele Unite, înainte de a-și reveni.

Broux a declarat că euro ar putea să se redreseze doar după ce perspectivele economice europene se vor îmbunătăți și dacă se vor reduce posibilitățile de creștere agresivă a ratelor de dobândă în SUA.

Analiștii de la ING au adăugat că, în condițiile în care este puțin probabil ca aprovizionarea cu energie să se îmbunătățească, iar bancherii centrali nu dau semne că își pierd concentrarea pe ciclurile de înăsprire a politicilor monetare, cel mai rău scenariu pentru euro este ca acesta să se îndrepte spre 0,95 dolari în iulie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...