Esteban Gonzalez Pons, critici dure la adresa lui Dăncilă: „Ce interese ascundeți?”

Esteban Gonzalez Pons
Esteban Gonzalez Pons. Foto: Partido Popular Comunitat Valenciana / Wikimedia Commons

Europarlamentarul spaniol Esteban Gonzalez Pons, din Partidul Popularilor Europeni, i-a adresat critici dure premierului Viorica Dăncilă, aflată ieri, 3 octombrie, la Strasbourg, unde s-a dezbătut situația statului de drept din România.

Esteban Gonzalez Pons: „Românii sunt un popor curajos, au dat jos o tiranie”

„Desigur, puteți ignora criticile noastre, dar niciodată nu ar trebui să ignorați vocea propriului popor. Românii au luptat pentru libertate, împotriva comunismului, au dat jos o tiranie și au construit o democrație. Sunt un popor curajos și decent, iar dumneavoastră, premierul, îi ignorați. Spuneți-mi, de ce nu vreți să vă ascultați poporul? Spuneți-mi, ce interese se ascund în spatele acțiunilor Guvernului dumneavoastră? Spuneți-mi, de ce anume vă temeți?”, i-a spus europarlamentarul Vioricăi Dăncilă.

„Ascultați vocea poporului doamna prim-ministru. Ei nu vor decât integritate, transparență și justiție. Nu vor decât să aibă un viitor mai bun în propria țară, nu în afara ei. Nimic mai mult. Acest parlament va rămâne de partea mândrului și nobilului popor român. Nu există alte opțiuni pentru noi, ar trebui să înțelegeți acest lucru”, a continuat el.

Replica Vioricăi Dăncilă pentru Esteban Gonzalez Pons: „Avem o largă susținere populară în România”

Premierul Viorica Dăncilă a replicat: „Trebuie să apărăm cetățenii. Acest lucru îl cer și eu și nu am să ignor vocea poporului, iar martor este larga susținere populară pe care o avem în România. Ascult pe toată lumea de bunăcredință și vreau un dialog constructiv, dar un dialog care să fie corect pentru România și pentru Uniunea Europeană”.

Aflată miercuri, 3 octombrie, în Parlamentul European de la Strasbourg, unde plenul acestuia a dezbătut situația statului de drept din România, premierul Viorica Dăncilă i-a certat pe oficialii europeni pe motiv că au ignorat ani la rândul abuzurile care aveau loc în România.

Ea a mai spus că nu a venit „să dea socoteală” în Parlamentul European pentru noile legi ale justiției sau pentru evenimentele din ultima perioadă petrecute în România.

În ceea ce privește violențele de la mitingul din 10 august, Viorica Dăncilă a luat apărarea jandarmilor, motivând că forțele de ordine au făcut exact ceea ce se face și în alte state europene atunci când au loc proteste.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.