„Este oficial: America este acum Numărul Doi”, scrie editorialistul american Brett Arends, într-un articol publicat pe Market Watch.
„S-a întâmplat şi aproape nimeni nu a remarcat”, adaugă jurnalistul. Spusele sale se bazează pe statistici reale. Americanii deţin acum 16,3% din economia lumii, în timp ce China are 16,5%.
Cifrele se bazează pe puterea de cumpărare, care indică ce anume se poate cumpăra efectiv cu bani, notează EVZ. Astfel, o cafea are aceeași valoare la New York și la Beijing.
Statele Unite au ocupat poziția de lider incontestabil al lumii din 1872, an în care au detronat Marea Britanie. Anul trecut, China a devenit prima putere economică, din punct de vedere al comerțului mondial.
Previziunele Fondului Monetar Internaţional (FMI) arată că americanii nu au nicio şansă să recupereze diferenţa în anii următori. FMI estimează că, în 2019, chinezii vor avea o avere naţională de 26.800 de miliarde de dolari, în timp ce americanii – „doar” 22.000 de miliarde.
„Am trăit într-o lume dominată de Statele Unite din secolul al XIX-lea. Și am trăit vreme de 200 de ani într-o lume dominată de două state cu democrații rezonabile: Marea Britanie și Statele Unite. Pentru toate defectele lor, acestea au plătit primele în lume din punct de vedere al libertăților civice, al proceselor democratice și al drepturilor constituționale”, concluzionează editorialistul.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: