Cum a dejucat un bătrân planul unui escroc ce voia să-l păcălească prin metoda „accidentul”

telefon metoda accidentul vorbit la mobil

Foto: Mimzy / pixabay.com

Un pensionar de 61 de ani din județul Brăila a primit în urmă cu câteva zile un telefon la miezul nopții de la un escroc, prin care era anunțat că fiul său, șofer de TIR, a accidentat grav o fetiță de 12 ani în Germania, relatează Digi24.

Escrocul s-a dat drept comisar la poliția rutieră. „Fiul dumneavoastră, din păcate, a lovit o fetiță în vârstă de 12 ani pe trecerea de pietoni. Fetița, momentan, este foarte gravă, internată în spitalul de copii. Iar fiul dumneavoastră este reținut la organele de poliție din Germania. După cum am înțeles, dânsul va fi reținut și arestat cu mandat de 29 de zile și încarcerat în arestul poliției din Germania”, i-a spus escrocul.

Însă bărbatul și-a contactat imediat fiul, fără să pună telefonul fix în furcă: „Am sunat în timpul ăsta băiatul. Dormea într-o parcare în Olanda. M-am convins și pe urmă m-am întors și i-am zis (escrocului – n.r.) <Nu vă e rușine, domnule?>”.

Apoi, victima l-a înregistrat pe escroc. „Ești înregistrat puișor, mă duc mâine la Poliție”, i-a spus bătrânul.

Pentru că s-a prins repede de înșelăciune, escrocul nu a mai apucat să-i ceară bani.

Escrocul este anchetat acum de Poliție pentru tentativă de înșelăciune prin metoda „accidentul”. El riscă o pedeapsă cuprinsă între un an și 5 ani de închisoare.

Foto: Mimzy / pixabay.com


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version