Eroi de sărbători. 3 pasageri au oprit un tramvai scăpat de sub control

tramvai
Foto: Pavellllllll / pixabay.com

Trei pasageri dintr-un tramvai din Bonn, Germania, ce mergea cu viteză mare, sunt considerați adevărați eroi după ce au reușit să oprească vehiculul al cărui vatman leșinase, relatează BBC.

Oamenii din tramvai au intrat în panică în momentul în care tramvaiul a trecut cu viteză mare prin mai multe stații, fără să oprească.

Doi bărbați au dat dovadă de prezență de spirit și au spart geamul, intrând în cabina vatmanului care își pierduse cunoștința.

În paralel, o femeie a sunat la compania de transport și a cerut instrucțiuni prin telefon. Astfel, cei trei au reușit să oprească tramvaiul.

Înainte ca cei doi bărbați să intre prin forță în cabină, mai mulți pasageri îngroziți au sunat la poliție și au încercat să folosească frâna de urgență, dar ea nu a reușit să oprească tramvaiul.

„Aflați într-o situație periculoasă, au făcut exact ceea ce trebuia și probabil că au salvat vieți”, a declarat Ashok Sridharan, primarul orașului Bonn, pentru publicația locală „General Anzeiger”.

Reprezentanții companiei de transport din Bonn au declarat că frâna de urgență nu oprește imediat tramvaiul, ci îl alertează pe vatman care poate vorbi apoi cu pasagerii și poate opri vehiculul.

Se pare că exista și un sistem menit să transmită avertizări dacă vatmanul își pierde cunoștința, însă acesta nu a funcționat.

Vatmanul a fost internat în spital, iar cei doi bărbați care au oprit tramvaiul au scăpat cu răni ușoare.

Foto: Pavellllllll / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.