Epidemie de gripă în România: Numărul îmbolnăvirilor s-a dublat în ultima săptămână!

FOTO: Mojpe/Pixabay.com
FOTO: Mojpe/Pixabay.com

Cum numărul îmbolnăvirilor de gripă s-a dublat în ultima săptămână, ajungând la peste 7 mii de cazuri, Ministerul Sănătății a anunțat că în România există o epidemie de gripă.

Ministerul Sănătății a declarat epidemia de gripă în România abia după ce numărul deceselor provocate de virusul gripal tip A a ajuns la 18. Și anul trecut, tot în timpul iernii, a fost făcut un anunț similar.

Doar în ultima săptămână, opt români au murit de gripă. Majoritatea deceselor apar în cazurile persoanelor cu alte afecțiuni grave și care nu au fost vaccinate antigripal.

Ultimele două persoane care au decedat din cauza gripei sunt un copil de un an și jumătate din județul Neamţ şi o femeie de 49 de ani din județul Mureș.

Epidemie de gripă în România: 7.000 de cazuri în 7 zile

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, în ultima săptămână au fost raportate 7.022 cazuri de gripă clinică, un număr aproape dublu față de cele raportate în săptămâna precedentă (3.645) și față de cele raportate în aceeași săptămână a anului trecut (3.455 cazuri).

Mai mult, au fost semnalate peste 170.000 de cazuri de infecții respiratorii, cu 23.000 mai multe decât în săptămâna anterioară.