Emil Boc a pus mâna pe lopată și a deszăpezit primăria

emil boc zăpadă lopată cluj
Foto: Lucian Balcan / Facebook

Primarul Clujului Emil Boc a fost surprins de un trecător în timp ce dădea jos zăpada cu lopata de pe un balcon al primăriei din oraș.

„Cluj. Primarul Emil Boc la lopată. A curățat de zăpadă un balcon al Primăriei”, a scris pe Facebook Lucian Balcan, cel care a publicat fotografia pe rețeaua de socializare.

În această perioadă, primarul Emil Boc s-a arătat nemulțumit de treaba făcută de companiile de salubritate din oraș.

„Firmele de salubritate nu au fost pregătite şi nu şi-au făcut datoria aşa cum s-ar fi aşteptat şi cetăţenii, şi administraţia, conform contractelor pe care le au. E plin podul de scuze, de motive, de la lipsa sării de la salină până la faptul că nu mai sunt oameni în Cluj care să se angajeze la aceste firme. Nu scuză aceste motive faptul că, mai ales pe urgenţele 2 şi 3, reacţia a fost foarte întârziată şi oamenii au motive să fie nemulţumiţi”, a declarat primarul la Realitatea FM, potrivit adevarul.ro.

„Observ lipsa de capacitate a firmelor de salubritate, mai mult a celor de la Rosal, dar şi a celor de la Brantner, nici ei nu au oamenii suficienţi de a îndepărta zăpada de pe domeniul public şi faptul că încă mai sunt alei şi trotuare din domeniul public care încă nu sunt curăţate impecabil, aşa cum ar trebui”, a mai spus el.

Până marți, 24 decembrie, la ora 21.00, România se află sub cod galben de viscol și ninsori.

În cea mai mare parte a zonei montane, temporar va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va sufla tare, îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali cu rafale de peste 90…100 km/h. Ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea va scădea semnificativ. Ninsori în general moderate cantitativ vor fi și în Maramureș și local în nordul și estul Transilvaniei, a anunțat ANM.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.