AcasăSocialElicopter militar prăbușit în județul Sibiu. Opt persoane au murit

Elicopter militar prăbușit în județul Sibiu. Opt persoane au murit

-

Opt persoane au murit după ce un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş. La bordul elicopterului militar se aflau zece persoane.

Cele două persoane care au supraviețuit accidentului au fost evacuate de SMURD și transportate la Târgu Mureș.

Potrivit ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, unul dintre militarii aflați la bordul elicopterului prăbușit a sunat la 112, pentru a anunța tragedia.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, a declarat că elicopterul s-a prăbuşit în zona denumită Stejăriş, între localităţile Iacobeni şi Mălâncrav, într-o zonă împădurită, greu accesibilă.

Elicopterul se îndrepta de la Câmpia Turzii spre Cincu şi s-a prăbuşit în apropierea poligonului. În zona Poligonului Cincu are loc vineri un exerciţiu militar la care participă români şi americani.

“O să mă deplasez şi eu în zonă. Acum sunt în Ardeal, aşa că o să ajung destul de repede. S-au luat măsuri să fie alertaţi toţi care au atribuţii de intervenţie de urgenţă”, a declarat ministrul Duşa.

Elicopterul prăbuşit în judeţul Sibiu aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii, potrivit unor surse citate de mediafax.ro, care au mai spus că echipajul de zbor, format din trei persoane, era și el angajat al acestei baze.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...