AcasăAlegerile editorilorElevii români, cei mai buni la un concurs organizat de NASA

Elevii români, cei mai buni la un concurs organizat de NASA

-

O echipă de elevi ai unui liceu din Timișoara a câștigat competiția Zero Robotics, organizată de către NASA și de universitatea MIT.

Cei cinci elevi români au fost mai buni decât celelalte zece echipe care au participat la acest concurs.

”Minutele jocului în care am privit cum roboții noștri se mișcă pe Stația Spațială au fost cele mai grele minute din viața mea. Era foarte multă emoție să vezi cum se mișcă roboțeii tăi și ținând cont că de acel meci depindea câștigarea competiției”, a spus Emanuel Covaci, elev în clasa a XII-a la liceul ”Grigore Moisil” din Timișoara, pentru Digi 24.

Concursul a avut loc în Statele Unite ale Americii și a fost transmis live și în Olanda și Australia.

Câștigătorii nu au primit premii în bani, însă au fost recompensați cu diplome și cu recunoașterea comunității de cercetători în domeniu.

Competiţia Zero Robotics, organizată de NASA și MIT, a fost împărţită în două întreceri. La o competiție au participat zece echipe, la celalaltă, opt. La concurs au fost prezente trei echipe din România: două din Timișoara și una din Piatra Neamț.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...