Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale ce au fost anulate de Curtea Constituțională a României, i-a transmis o scrisoare lui Donald Trump, președintele ales al SUA, în care îi spune acestuia că ea nu este „candidata lui Soros”.
Scrisoarea a fost postată aseară pe pagina oficială a Elenei Lasconi de pe rețeaua de socializare X, după ce în cursul zilei de ieri fiul cel mare al președintelui ales, Donald Trump Jr., a scris tot pe X că anularea alegerilor din România este o încercare „sorosistă / marxistă” de a manipula alegerile.
„Uau, uitați ce se întâmplă în România! Curtea Constituțională tocmai a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. O altă încercare sorosistă/marxistă de a manipula rezultatul și de a nega voința oamenilor. Ea va pierde și ei știu asta”, a scris pe X afaceristul american în vârstă de 46 de ani, care nu are vreo funcție guvernamentală.
În replică, Elena Lasconi l-a tăguit pe președintele Donald Trump pe X (@realDonaldTrump), și i-a transmis că ea nu va înceta să lupte pentru poporul român, întrucât Rusia este încă o amenințare serioasă pentru națiunea noastră.
„În numele libertății, al democrației și al statului de drept – și al iubirii pe care o am pentru poporul român – vă rog să citiți scrisoarea mea”, i-a mai spus Lasconi.
President @realDonaldTrump, you have all my respect for the great things you have done, and will continue to do, to put America first and for your continuous fight for the American people. You are a true leader of the people, just like me.
— Elena Lasconi (@ElenaLasconi) December 7, 2024
I share your belief that the people and… pic.twitter.com/rEHgbHmb6w
Iată, mai jos, scrisoarea integrală a candidatei USR:
„Dragă președinte Trump, aveți tot respectul pentru lucrurile mărețe pe care le-ați făcut, și pe care veți continua să le faceți, de a pune America pe primul loc, și pentru lupta dumneavoastră continuă pentru poporul american. Sunteți un adevărat lider al poporului, exact ca mine.
Vă împărtășesc convingerea că oamenii și interesele lor sunt întotdeauna pe primul loc. Nu sunt „candidatul lui Soros”. Sunt din popor, ca dumneavoastră. Singurele mele interese sunt poporul român și să mențin și să protejez o relație puternică și durabilă cu dumneavoastră și SUA.
Dată fiind locația noastră geografică, România este un partener important al SUA. Candidatura adversarului meu era despre a pune România în colțul Rusiei. Sunt dezamăgită de decizia CCR de a anula alegerile noastre prezidențiale. România este acum mai fragilă ca oricând, iar țara este amenințată atât din interior, cât și din exterior. CCR nu a eliminat pericolul rusesc. Instituțiile române încă au o listă lungă de întrebări la care trebuie să răspundă. Rusia încă se joacă cu România și acesta este motivul pentru care nu voi renunța la luptă.
Nu lupt pentru mine. Lupta este pentru toți românii și pentru țara pe care o iubesc atât de mult. Sunt îngrozită de natura ciclică a istoriei. Am avut 50 de ani de comunism, și au oameni au murit pentru libertatea noastră. Pentru libertatea de exprimare, de a gândi. În ultimii 35 de ani am avut democrație, dar guvernul și politicienii corupți au eșuat în a lucra pentru poporul român. Mă tem că mai avem 15 ani – poate mai puțin – până la a ajunge acolo unde nimeni nu își dorește: o dictatură.
Campania mea a fost corectă și justă. Nimeni din Guvern nu a spus nimic de vreo fraudă electorală. Și în ceasul al 12-lea, alegerile au fost anulate și a fost polarizată și mai mult societatea românească. Mă tem că într-o perioadă scurtă de timp vom avea o Românie mai mare în diaspora decât aici acasă – și că vom oferi Rusiei România pe care toți o iubim.
Domnule Președinte, nu voi renunța la libertatea poporului nostru. Nu voi pleca niciodată din țară. Voi sta cu poporul și voi lupta pentru libertate până voi muri.
Sunt nerăbdătoare să vă întâlnesc și să stabilim o relație personală. Este important să ne cunoaștem – și să vedeți că nu sunt „candidatul lui Soros”, ci candidatul tuturor românilor care iubesc libertatea. Până atunci, sunt gata să vă informez oricând despre alegeri și despre România.
Cu cele mai calde salutări,
Elena Lasconi
Candidată la Președinția României”
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: