AcasăPoliticăElena Lasconi a fost întrebată pe cine ar alege între George Simion...

Elena Lasconi a fost întrebată pe cine ar alege între George Simion și Nicușor Dan

-

Elena Lasconi a lansat un nou val de critici la adresa lui Nicușor Dan, candidatul independent susținut de USR. Lasconi a fost întrebată ce ar face dacă în turul doi al alegerilor prezidențiale ar ajunge George Simion și Nicușor Dan. Răspunsul ei a fost simplu, afirmând că „e misiune imposibilă”.

„Eu mă lupt să nu ajungem la o astfel de finală”, a adăugat Lasconi, joi seară, 17 aprilie, în cadrul unei emisiuni la Antena 3 CNN. Candidata a evitat să spună dacă ar anula votul sau s-ar abține, precizând totuși că ea „nu face din astea”, dar că va răspunde clar în cazul în care o asemenea situație chiar s-ar întâmpla.

Criticile la adresa lui Nicușor Dan nu s-au oprit aici. Lasconi a atacat din nou ceea ce a numit „mitul independentului”, susținând că Nicușor Dan este un om care „minte frecvent cu lejeritate” și care are „persoane controversate, chiar pro-ruse, în jurul său”.

Ea a insistat asupra faptului că președintele României trebuie să aibă alături profesioniști, nu figuri din trecut sau oameni dubioși. „Chiar nu contează pe cine duci la Cotroceni?”, a întrebat retoric Lasconi.

„Uitaţi-vă cine este în jurul meu! Eu n-am spus niciodată că mă duc şi iau pe nu ştiu care la Cotroceni, eu o să iau un specialist foarte bun pe fiecare bucăţică. Asta am spus-o de nenumărate ori. Credeţi că eu o să cedez dacă cineva o să vină şi o să facă presiune asupra mea să pun pe nu ştiu cine la servicii? O să fac eu lucrul acesta? Mă vedeţi pe mine cedând? Dar pe oricare din ceilalţi patru eu îi văd făcând asta”, a completat candidata.

În același context, lidera USR a explicat de ce a decis să rămână în cursa electorală, în ciuda retragerii sprijinului oficial din partea partidului.

„Dacă s-ar retrage Nicușor Dan, eu pot să primesc voturi de acolo. Dacă mă retrag eu, Nicușor Dan nu ia nimic de la mine”, a subliniat ea. Lasconi consideră că un vot pentru Nicușor Dan în primul tur echivalează, de fapt, cu sprijinirea lui Crin Antonescu sau George Simion pentru turul al doilea.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...