AcasăAlegerile editorilorDupă potop, caniculă! Cât de cald va fi în zilele următoare, în...

După potop, caniculă! Cât de cald va fi în zilele următoare, în România

-

După săptămâni de ploi abundente, România va fi trece, în perioada imediat următoare, printr-o perioadă de căldură sufocantă.

Temperaturilor vor urca până aproape de 40 de grade Celsius în unele zone ale țării, însă există și riscul revenirii vijeliilor.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va fi caniculară în Banat, Oltenia, Crișan, și local în Transilvania și Maramureș.

Disconfortul termic va fi accentuat în toată țara, iar instabilitatea atmosferică va fi pronunțată, în special în partea a doua a zilelor următoare, când sunt așteptate ploi torențiale și descărcări electrice, în special în regiunile sudice, estice și la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra, miercuri, între 27 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest şi sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 21 de grade, mai ridicate în Dealurile de Vest până în jur de 24 de grade.

Canicula va fi mai accentuată în ziua de joi, când valorile termice se vor situa, în general, între 35 şi 38 de grade, în vestul țării, și ușor mai mici în est, cu temperaturi între 29 și 34 de grade Celsius.

Pe litoral, termometrele vor indica valori cuprinse între 26 și 28 de grade.

Vineri, vremea va fi călduroasă în toată țara, cu temperaturi maxime de până la 38 de grade, însă și cu șanse mai mari de furtuni și vijelii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...