AcasăAlegerile editorilorDulceața și siropul de trandafiri, brand pentru Timișoara

Dulceața și siropul de trandafiri, brand pentru Timișoara

-

Consilierul local PNL Simion Moșoiu a anunțat că Timișoara ar putea câștiga un nou brand, prin dulceața, siropul și apa de trandafir ce vor purta marca orașului.

Astfel de produse ar putea deveni cadouri dăruite delegațiilor străine sau vizitatorilor orașului, ca suveniruri ce poartă amprenta distinctă a Timișoarei.

“Ne interesează imaginea orașului și promovarea orașului rozelor, așa cum era supranumită Timișoara, care are o tradiție pe care trebuie să marjăm. Ca eficiență economică, pe o suprafață de 2.000 mp, conform studiilor, se pot planta în jur de 1.200 de butași de trandafiri care pot produce petale pentru 10.000 de borcane de câte 200 de grame de dulceață sau 5.000 de sticle de sirop și apă de trandafiri și petale pentru gastronomia de artă”, a afirmat Moșoiu, citat de agerpres.ro.

Mai mult, produsele ar urma să fie unele ecologice, iar terenul ar putea să fie localizat cu cei de la Direcția de Patrimoniu, în apropierea orașului, unde nu există poluare.

Lucrările agrare ar putea fi executate prin Societatea Horticola aflată în subordinea Primăriei, în timp ce de partea culinară se va ocupa o firmă specializată, acreditată.

Consilierul local a menționat faptul că Bulgaria face acest lucru de un secol și nu vede niciun impediment pentru ca un astfel de proiect să se dezvolte, în premieră pentru țara noastră, la Timișoara.

Din 1928, după crearea Rozariului de către familia Muhlle în Parcul Rozelor, Timișoara și-a căpătat și renumele de “orașul rozelor”, iar un produs legat de numele trandafirului și-ar putea găsi locul binemeritat în panteonul brandurilor timișorene.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...