Drogul „Zombie” ar fi ajuns într-un nou oraș din România. Tinerii abia se țineau pe picioare

tineri timișoara drogul zombie
Foto: Captură video tion.ro

După ce mai mulți tineri din Oradea au ajuns sub influența așa-numitului drog „Zombie”, se pare că aceasta este consumat acum și de tinerii din Timișoara.

Joi, 20 decembrie, un șofer din Timișoara a filmat doi tineri care păreau a fi sub influența drogului „Zombie”. Băieții tremurau și abia se țineau pe picioare.

Imaginile au fost surprinse de un conducător auto pe strada Soroca din Timișoara, relatează publicația locală tion.ro.

În urmă cu aproximativ 10 zile, și trei tineri din Oradea au fost filmați în timp ce abia se țineau pe picioare. Ei ar fi consumat drogul denumit „zombie”, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Pacientul în vârstă de 21 de ani a stat trei ore la spital și a plecat apoi acasă pe proprie răspundere.

Doctorii de la Unitatea Primiri Urgențe SMURD Bihor au relatat pentru Digi24 că doar în acest județ sunt în fiecare lună în jur de 25 de cazuri de intoxicații similare.

„Substanţa activă a acestui drog – dezomorfina – a fost sintetizată pentru prima dată în anul 1932, în Statele Unite ale Americii, în vederea utilizării medicale. În urma studiilor realizate, a reieşit faptul că această substanţă are un efect analgezic de 8 – 10 ori mai puternic decât al morfinei şi o toxicitate de 3 ori mai mare decât a acesteia, cu efecte nocive asupra sănătăţii umane”, spuneau reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog, în urmă cu un an.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.