AcasăCulturaDreptate, după 400 de ani. Spaniolii, tot mai aproape de a-l găsi...

Dreptate, după 400 de ani. Spaniolii, tot mai aproape de a-l găsi pe Miguel de Cervantes

-

Oamenii de știință fac cercetări intense pentru a descoperi mormântul unuia dintre cei mai importanți autori în istoria literaturii, Miguel de Crevantes.

Autorul celebrului personaj Don Quijote de la Mancha a murit în Madrid sărac, iar corpul i-a fost ciuruit de gloanțe. De 400 de ani, nimeni nu mai știe unde îi este mormântul, iar oamenii de știință cred că au reușit să le dea o veste bună celor care vor să pună o floare la capul marelui autor.

Weekendul trecut, 20 de cercetători s-au reunit într-o micuţă biserică a Ordinului Trinitarian din Madrid pentru a examina osemintele găsite în cripta de sub capelă, iar acestea ar putea aparţine lui Miguel de Cervantes, care a fost înmormântat în acea biserică, într-un mormânt nemarcat, în urmă cu 399 de ani.

Costul estimat al întregii operațiuni este de aproximativ 100000 de euro, iar până la sfârșitul anului, Spania intenționează să facă dreptate autorului uneia dintre cele mai importante opere ale literaturii universale.

Oamenii de știință sunt optimiști și încearcă să găsească indicii care să ateste faptul că unul dintre cele trei morminte neidentificate din interiorul capelei ar fi aparţinut scriitorului, care a fost grav rănit într-o bătălie navală, în anul 1571.

„Știm că este îngropat acolo. Istoria ne învață că bisericile nu aruncă niciodată oasele departe. S-ar putea să le mute sub alte acoperișuri și bolți dacă este necesar, dar nimeni nu ar îndrăzni să le arunce într-un osuar comun”, a spus Fernando Prado, istoricul care se ocupă de proiect.

Între mormintele neindentificate, doar cinci persoane sunt îngropate acolo, inclusiv un copil. Antropologul criminalist Francisco Exteberria va continua ancheta, dar fără descendenți vii, este puțin probabi ca analiza ADN să dea vreun răspuns cu privire la cine este îngropat acolo, așa că se va baza pe datele legate de gravul accident pe care Miguel de Cervantes l-a suferit, informează huffingtonpost.com. Totuși, se va face o comparare a analizei ADN cu cea a surorii sale, despre care se știe unde are mormântul.

Dacă operațiunea va avea succes, istoricii vor ca osemintele să fie reîngropate, iar o placă comemorativă să le reamintească spaniolilor și turiștilor din toată lumea că acolo se află „Principele ingeniozității”, așa cum a fost supranumit.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...