„Dragnea scapă de închisoare”. Toader a propus modificarea abuzului în serviciu

liviu dragnea codul de procedură penală

Foto: Pagina de Facebook Liviu Dragnea

Ministerul Justiției Tudorel Toader propune ca abuzul în serviciu să fie pedepsit numai dacă cel care a săvârșit fapta a obținut un beneficiu pentru el sau pentru o rudă. Dacă propunerea sa va trece de votul parlamentarilor, Liviu Dragnea va scăpa de condamnare.

Condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, Liviu Dragnea ar scăpa de pedeapsă la apel deoarece în cazul său nu a fost vorba de obținerea unui „folos patrimonial” pentru el sau pentru o rudă a sa.

Ministerul Justiției a transmis luni, 2 iulie, comisiei speciale comune a Senatului și Camerei Deputaților, condusă de Florin Iordache, o propunere de modificare a articolului 297 referitor la abuzul în serviciu din Legea 286/2009 privind Codul Penal, anunță stirileprotv.ro.

Iată textul propunerii de modificare:

Abuzul în serviciu

Alin. (1) – Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau care îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziii exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constată prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă.”

„Dragnea scapă de condamnare. Cu el scapă și baronii locali. Cu ajutorul lui Tudorel Toader, avocatul infractorilor, România își afirmă pregnant statutul de Stat Mafiot”, a scris pe Facebook deputatul USR Stelian Ion.

Propunerea lui Tudorel Toader:

 

La ora actuală, abuzul în serviciu este definit astfel în Codul Penal:

Art 297. Alin. (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version