Dragnea e așteptat în fața judecătorilor

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

12:50. Procesul lui Liviu Dragnea a fost reluat. Cererea avocatei lui a fost respinsă.

11: 54. Ședința de judecată a fost suspendată pentru 30 de minute. Avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut recuzarea judecătoarei Simona Encean, pe motiv că soțul acesteia ar fi „un susținător înfocat al PSD” și „este afectată imparțialitatea”.

10:02. Mai mulți jandarmi au ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceștia au vrut să pună garduri în fața instanței, însă au renunțat la idee. Sunt și câteva zeci de persoane, două grupuri separate, unii care îl contestă pe Liviu Dragnea și alții care îl susțin.


Liderul PSD și președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, ar urma să fie audiat astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

În primă instanță a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Astăzi ar putea fi ultimul termen din acest proces, iar judecătorii ar urma să rămână în pronunțare.

Tot astăzi ar urma să fie audiată și Olguța Șefu, fost director executiv adjunct al Direcției pentru Protecția Copilului Teleorman.

Procurorii DNA susțin că în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

„În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susțin procurorii DNA.

Pe 15 februarie, anul trecut, trei inculpați și-au recunoscut vinovăția în acest dosar. Tot în prima fază a procesului, la termenul din 21 martie, 2018, Bombonica Prodana, fosta soție a liderului PSD, a transmis prin avocatul său un document prin care anunță instanța de judecată că a plătit prejudiciul în acest dosar, de peste 108.000 de lei.

În apărarea lui Liviu Dragnea, avocații săi au cerut rejudecarea dosarului susținând că sentințele în acest proces au fost prounțate de un complet penal obișnuit și nu de unul complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, așa cum prevede Legea 78/2000.

Solicitarea avocaților lui Dragnea coincide cu cererea depusă de Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților, la Curtea Constituțională. Iordache susține în sesizare că toate procesele de corupție din primă instanță de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi trebuit să fie judecate de completuri specializate în fapte de corupție.

Dacă judecătorii constituționali constată un conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum Iordache solicită, sentințele ar putea fi contestate și desființate, iar procesele s-ar relua de la zero.

O hotărâre în acest sens l-ar putea scăpa pe liderul PSD, Liviu Dragnea, de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive. O decizie în acest sens a fost amânată de judecătorii Curții Constituționale pentru 19 aprilie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.