Dragnea: „Analizăm serios suspendarea președintelui”

Liviu Dragnea FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
Liviu Dragnea FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că suspendarea președintelui „devine o opțiune serioasă”.

„Am discutat cu Călin Popescu Tăriceanu și i-am zis că suspendarea președintelui trebuie să fie o opțiune serioasă, dacă nu respectă Constituția, poate mai trimite un consilier prezidențial să amenințe un judecător de la Curtea Constituțională, poate trimite un consilier să amenințe și un judecător de la Înalta Curte.

Domnul Tăriceanu a spus că trebuie să analizăm foarte serios această opțiune și luni să luăm o decizie”, a spus Liviu Dragnea.

Declarația a fost făcută după ce jurnaliștii l-au întrebat pe Liviu Dragnea de ce nu a participat la depunerea jurământului de către noul șef al SIE, deputatul PSD Gabriel Vlase.

„Nu aveam de ce să merg acolo, să răspund la invitația unui președinte care nu respectă Constituția, care atacă partidul pe care îl conduc, care blochează activitatea Parlamentului. Nu simțim o dorință de colaborare instituțională din partea președintelui”, a spus Dragnea.

Liderul PSD l-a mai acuzat pe Klaus Iohannis că „girează plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva primului ministru” și „cere demisia primului ministru”.

Dragnea i-a mai reproșat președinteului că merge la summit-uri externe fără a discuta înainte cu premierul și Parlamentul.

„Nu știe nimeni de ce merge, ce vorbește acolo, ce angajamente verbale – că altfel de angajamente nu poate lua – face în numele statului român”, a spus Dragnea.

Legat de revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, Dragnea a spus că nu așteaptă răspuns.

„Nu trebuie să-mi dea mie răspuns, ci Constituției, Constituție de care își bate joc. Nu-l interesează legea, Constituția, îl interesează propriul interes și propria protecție”, a mai spus Liviu Dragnea.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.