Două trenuri s-au ciocnit la Ploiești: 5 răniți!

Foto: Digi 24

Un tren de călători și unul de marfă s-au izbit frontal în apropierea triajului din Ploiești, trei pasageri și doi mecanici fiind răniți în urma impactului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, care au ajuns în număr mare la locul accidentului, răniții au primit ajutor medical, starea lor nefiind gravă.

Accidentul a avut loc la ieșirea din triajul Ploiești către Brazi. Se pare că de vină pentru producerea accidentului ar fi conducătorul marfarului, care a depășit semnalul de oprire și s-a lovit de trenul de persoane.

Ultimul vagon al trenului personal care circula pe ruta Ploiești Sud – București a deraiat.

”Acum se evaluează, dar nu cred că vom avea pacienți grav sau în stare critică. Sper să nu ajungem acolo. Intervenția este dinamică. Nu există informații despre răniți grav”, a spus Raed Arafat, șeful DSU, pentru Antena 3.