AcasăEconomicDouă noi poduri peste Dunăre vor lega România de Bulgaria

Două noi poduri peste Dunăre vor lega România de Bulgaria

-

Guvernele României şi Bulgariei s-au angajat astăzi să înceapă construcţia a două noi poduri peste Dunăre. Primul dintre ele va lega Turnu Măgurele de localitatea Nikopole din Bulgaria, iar cel de-al doilea va conecta Călăraşiul de orașul-port Silistra din nordul Bulgariei.

Reprezentanţii Guvernelor român şi bulgar au semnat la Bucureşti un memorandum în acest sens și au avansat termenul de 2 ani pentru inaugurarea primei construcţii. Cele două guverne vor forma un grup comun de lucru care va stabili detaliile tehnice şi sursele de finanţare pentru cele două poduri.

Guvernul a anunțat că proiectele de infrastructură dintre România şi Bulgaria pot fi finanţate atât din bugetul naţional, cât şi din fonduri europene, relatează mediafax.ro.

În prezent, România este legată de Bulgaria de două poduri: cel dintre Giurgiu și Ruse și cel dintre Calafat și Vidin, inaugurat anul trecut.

Potrivit studiilor de fezabilitate citate de presa bulgară, construcţia celui de-al treilea pod peste Dunăre ar costa 200-270 de milioane de euro.

Cele două state vecine vor să construiască noile poduri pentru a lega regiunile sărace de pe cele două maluri ale Dunării, pentru atragerea investiţiilor, creşterea traficului şi susţinerea afacerilor locale. Potrivit unor informaţii neoficiale, podul Ruse-Giurgiu este traversat zilnic de 1.000 de TIR-uri, iar podul Vidin-Calafat de circa 500 de TIR-uri.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...