AcasăPromovatDouă mituri false despre casele inteligente

Două mituri false despre casele inteligente

-

Am identificat cel puțin două mituri false care au prins foarte multă popularitate în ultima perioadă, privind casele inteligente și dotările acestora. Vă încurajăm să folosiți din plin tehnologia disponibilă în ziua de astăzi și să desființăm împreună aceste mituri false în cadrul articolului de față.

O casă inteligentă în ziua de astăzi poate fi dotată cu o mulțime de accesorii, începând de la întrerupătoare inteligente, draperii care pot fi trase automat, până la securizarea intrărilor în locuință de pe telefonul mobil dar și controlul temperaturii, luminozității și altele. În urmă cu câțiva ani toate aceste funcții păreau ceva imposibil de realizat în viitorul apropiat, însă evoluția tehnologiei a făcut ca totul să devin realitate și ele să devină chiar ceva banal.

Mitul numărul 1: dotarea caselor inteligente e foarte scumpă

Primul mit și poate cel mai popular constă în faptul că se crede că dotarea unei case inteligente costă foarte mult. Poate că la început, când tehnologia încă nu se dezvoltase atât de mult, prețurile erau ceva mai ridicate, însă acum, cu un buget mediu există o mulțime de dotări inteligente care pot fi făcute pentru locuință.

De exemplu, un simplu întrerupător cu touch sau prize cu rame din sticlă ajung să coste sub 100 RON. În plus, dotările dorite pentru locuința inteligentă pot fi făcute pe parcurs, treptat, fără să împovăreze bugetul familiei.

Mitul numărul 2: casele inteligente devin vulnerabile în fața hackerilor

Un alt mit ce a devenit popular în rândul celor care își doresc dotări inteligente pentru propria locuință dar se tem de alte probleme de securitate constă în faptul că având atât de multe elemente interconectate sau conectate la internet ori rețea, ele ar putea deveni vulnerabile.

Toate aceste temeri pot fi însă ușor îndepărtate prin investiția și alegerea cu mare atenție a unui router cu securitate crescută, care nici macar nu e atât de costisitor.

Riscurile pe care le prezintă sistemul unei case inteligente sunt mai mici în general, statistic vorbind, decât cele ale unei case normale ce nu are dotări de ultimă oră.

E desigur adevarat că echipamentul dintr-o casă inteligentă are o doză de vulnerabilitate la hackeri însă trebuie să înțelegeți că nivelul de vulnerabilitate este unul echivalent cu cel pe care îl ai atunci când utilizezi laptopul dotat cu un Windows mai vechi sau atunci când utilizezi un smartphone obișnuit.

Cu siguranță viitorul ne rezervă un număr tot mai mare de locuințe inteligente, ocazie cu care și securitatea va crește tot mai mult pentru aceste sisteme.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...