AcasăAlegerile editorilorDouă importante companii străine, Telekom și CEZ, pleacă din România

Două importante companii străine, Telekom și CEZ, pleacă din România

-

Potrivit unor zvonuri de pe piață, două mari companii străine – grupul ceh CEZ și cel german Telekom – își pregătesc ieșirea de pe piața din România.

Dacă firma cehă vrea să își vândă afacerile din România atât pe zona de distribuție, cât și pe cea de furnizare, Telekom va renunța la toate operațiunile din România, telefonia mobilă urmând să fie cedată către Orange, în timp ce afacerile din televiziune ar urma să fie preluate de RCS-RDS.

CEZ vrea să vândă atât afacerile de distribuție și furnizare a energiei electrice, care sunt concentrate în special în Oltenia, dar și pe cele de producție de energie, din Dobrogea.

Grupul CEZ e prezent pe piața de energie din România din 2005, când a preluat compania de distribuție Electrica Oltenia.

De cealaltă parte, Telekom pare să fi luat o decizie similară. Posturile TV ale companiei vor dispărea, iar abonații vor fi preluați fie de RCS-RDS, fie de Orange. Francezii ar urma să preia partea de telefonie mobilă, în timp ce RDS va lua drepturile TV deținute în prezent de nemți.

Foto: Pixabay

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...