Dosarul cu șină devine istorie. Instituțiile publice nu vor mai avea voie să îl solicite

Foto: Pixabay

Parlamentarii vor să le interzică instituțiilor din România de a mai solicita dosar cu șină.

„Dosarul cu şină va deveni în curând istorie. Interdicţia instituţiilor publice din România de a solicita dosar cu şină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public va intra în vigoare în viitorul apropiat”, se arată într-un comunicat transmis de Camera Deputaților.

Marţi, 4 octombrie, în cadrul dezbaterilor din Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor, a fost adoptat un amendament în acest sens, propus de preşedintele Comisiei, Simona Bucura-Oprescu (PSD) şi deputatul PNL George Tuţă.

Proiectul urmează să intre la votul final în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Prevederile proiectului de lege, care cuprinde acest amendament, se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice.

De asemenea, instituţiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate.

„Finalitatea proiectului de lege constă în eliminarea, din aproape în aproape, a tuturor acelor elemente de birocraţie care stau în calea eficientizării administrative”, a declarat deputatul PNL George Tuţă.

Actualul amendament aprobat face parte din dezbaterea parlamentară pe marginea „Legii privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale”, iniţiată de deputatul Sebastian Burduja.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.