AcasăAlegerile editorilorDorel lovește din nou! Românii au construit prima pistă de biciclete cu...

Dorel lovește din nou! Românii au construit prima pistă de biciclete cu obstacole

-

Un număr de 300 de biciclete vor putea fi împrumutate gratuit din 25 de stații din Timișoara.

Astfel, capitala Banatului devine primul oraș din țară în care mersul pe bicicletă este în mod oficial mijloc de transport în comun.

Cei care vor să circule cu bicicleta trebuie să-și facă un card la punctele companiei de transport în comun și apoi pot împrumuta o bicicletă de la orice rastel.

Pentru acest proiect s-au investit aproximativ 6 milioane de lei, toți banii fiind din fonduri europene.

Însă, tot în primul oraș din România în care mersul pe două roți este mijloc de transport în comun, a apărut și o pistă pe care poți merge făcând slalom printre stâlpi de înaltă tensiune. Mai mult, în unele locuri, pista se îngustează și până la 40 de centimetri. Lucrările au durat doi ani.

„Este aproape imposibil să realizezi o pistă de biciclete, în condițiile astea nu realizezi pista de biciclete, nu te adaptezi cu lățimea pistei la situația din teren”, a declarat viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu, pentru Digi 24.

În țările civilizate din Europa, bicicleta este un mijloc de transport în comun foarte popular. În Olanda, de exemplu, există multe străzi despre care se spune că sunt pentru biciclete, iar mașinile sunt „ doar musafiri”. Tradiția transportului cu bicicleta în Olanda a început înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, când se circula foarte mult pe două roți.

În anii `50, lucrurile au început să se schimbe, au început să crească numărul mașinilor și a crescut îngrijorător numărul de accidente rutiere. Popularitatea bicicletelor a revenit în anii `70. Potrivit unor statistici, în 1971 au murit peste 3.000 de oameni în accidente rutiere, iar 450 erau copii.

Olandezii au început să înlocuiască mașina cu bicicleta după o campanie care a pornit de la un articol scris de un jurnalist, al cărui copil a murit în urma unui accident provocat de o mașină.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Vârsta de pensionare în țările UE. România are una dintre cele...

0
În momentul de față, vârsta standard de pensionare pentru femeile din România este de 62 de ani și 6 luni, în creștere etapizată până...

Ce se întâmplă în Dubai? Peste 20 de oameni, inclusiv străini,...

0
De la începutul războiului din Iran, 21 de persoane au fost puse sub acuzare de autorități în Dubai după ce au filmat zgârie-nori în...

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...