Președintele american Donald Trump ar putea anunța zilele acestea împlinirea unei noi promisiuni electorale. Este vorba despre construcția unui zid la granița cu Mexicul.
Decizia de a construi zidul ar putea fi luată împreună cu un set de legi care să limiteze imigrația.
Această decizie ar putea accentua controversele la Washington care au început să apară după venirea lui Donald Trump.
Noul președinte american a stârnit din nou polemici cu privire la sistemul de vot. La aproape trei luni după ce a pus la îndoială corectitudinea alegerilor prezidențiale, Trump reia ipoteza fraudei la vot și spune că voturile în plus pentru Hillary Clinton au venit de la oameni care nu aveau dreptul să voteze.
„Au fost făcute studii în 2008 care au arătat că 14% dintre cei care au votat atunci nu erau cetățeni americani”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Sean Spicer.
Însă, observatorii republicani, care l-au avut drept candidat pe Donald Trump la prezidențiale, au respins categoric ipoteza unor ilegalități.
Tot zilele acestea, Donald Trump a mai luat o decizie care a scos oamenii la protest. Președintele a avizat reluarea negocierilor pentru construirea a două conducte petroliere. Este vorba despre Keystone și Dakota.
Proiectele au fost respinse de Barack Obama, la presiunea activiștilor de mediu, care au spus că aceste construcții ar provoca daune ireparabile pentru mediul înconjurător și ar fi distruse unele situri istorice.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: