AcasăAlegerile editorilorDonald Trump anulează Loteria Vizelor: ”Este timpul pentru un sistem de imigrație...

Donald Trump anulează Loteria Vizelor: ”Este timpul pentru un sistem de imigrație bazat pe merit”

-

Donald Trump a anunțat, în primul său discurs despre ”Starea Națiunii”, la un an de la preluarea funcției de președinte al Statelor Unite ale Americii, că va desființa programul de loterie a vizelor.

Trump, care are o politică foarte strictă în ceea ce privește procesul de imigrație, a precizat că măsura de eliminare a loteriei vizelor, prin care zeci de mii de cetățeni din toată lumea ajungeau în SUA, va fi cuprinsă într-un pachet de reforme a sistemului ce va fi votat de Camera Reprezentanților și de Senat.

”Unul dintre obiectivele noastre este ca Loteria Vizelor să se încheie – un program care acordă, la întâmplare, cărți verzi imigranților, fără să țină cont de pregătire, merite sau siguranța poporului nostru. Este timpul să trecem la un sistem de imigrație bazat pe merit, unul prin care vor fi primiți oamenii cu competențe. Oamenii care vor să muncească, cei care vor contribui la bunăstarea societății. Oameni care ne vor iubi și respecta țara”, a spus Donald Trump în discursul susținut în Congres.

”În ultimele săptămâni, a fost posibil ca teroriștii să atace New Yorkul din cauza loteriei vizelor și celor de reîntregire a familiei. Într-o eră a terorismului, aceste programe prezintă riscuri pe care nu le mai permitem. Este timpul să recurgem la reformă”, a adăugat al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Alte măsuri ale administrației Trump vizează formarea unui cadru ”egal generos către cetățenie pentru 1.8 milioane de imigranți ilegali care au fost aduși aici de părinți, la vârste fragede”.

Donald Trump nu a renunțat nici la ideea ”marelui zid” la granița cu Mexicul: ”Planul nostru este să închidem acele portițe exploate de criminalii și teroriștii care intră în țara noastră”.

”Loteia Vizelor” ajută, anual, 50.000 de persoane din țările cu o rată mică a imigrației să ajungă în SUA, scrie Politico. Vizele sunt distribuite aleatoriu, însă aplicanții trebuie să fi absolvit cel puțin liceul și să aibă cel puțin doi ani de experiență de muncă în ultimii cinci.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

5 concluzii care se desprind după analiza a 13 sondaje pentru...

0
GreatNews a analizat 13 sondaje de opinie pentru alegerile de la Primăria București, apărute în ultimele 2 luni, și vă prezintă în continuare câteva...

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...