Dominic Fritz, acuzat de ANI că se află în conflict de interese. Ce spune primarul Timișoarei

dominic fritz
Dominic Fritz. Foto: Facebook

Dominic Fritz, proaspăt reales primar al Timișoarei, este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de conflict de interese administrativ.

Într-un comunicat de presă transmis azi, ANI a arătat că Fritz a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică (este vorba despre campania electorală precedentă, din 2020).

Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică ce i-a acordat împrumutul, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese, transmite ANI în comunicatul de presă.

Potrivit ANI, Fritz a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 și prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.

Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ prevede la Articolul 228 că alesul local are obligația să se abțină de la emiterea, adoptarea sau încheierea unui act administrativ care ar putea produce un folos material pentru orice persoană fizică sau juridică față de care alesul local are calitatea de debitor.

Primarul Timișoarei a reacționat pe Facebook și a declarat că va ataca în instanță decizia ANI: „Mi-au făcut și mie un dosărel. Agenția Națională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situație de conflict de interese administrativ și propune să mi se înceteze mandatul. Bineînțeles că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanță toată bizareria menită să mi se lipească și mie o etichetă de pătat politic.

E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani.”

„Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL.

Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România).

Asta este povestea pe scurt. O să auziți multe atacuri în următoarele zile. O să atac la rândul meu raportul ANI în instanță și nu am niciun dubiu că voi primi dreptate. O să-mi apăr onoarea și integritatea indiferent cui i s-a pus pata pe mine. Mulțumesc că îmi sunteți alături”, a mai transmis Fritz.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.