AcasăAlegerile editorilorDoi șoferi au fost condamnați la închisoare pentru parcare neregulamentară

Doi șoferi au fost condamnați la închisoare pentru parcare neregulamentară

-

Judecătorii Curții de Apel Constanța au condamnat doi șoferi pentru că și-au parcat neregulamentar mașinile, fapt ce a dus la producerea unei tragedii rutiere.

Ambii au fost condamnați definitiv pentru ucidere din culpă, iar magistrații au decis ca pedepsele să fie cu suspendare.

Potrivit jurnaliștilor de la Ziua de Constanța, accidentul a avut pe data de 7 ianuarie 2010. Șoferul unui automobil circula pe strada Oborului din Constanța cu viteză neadaptată la starea drumului și a pierdut controlul volanului.

Mașina a derapat și a lovit două autoturisme parcate neregulamentar. În urma impactului două persoane au fost vătămate, iar una dintre ele a decedat din cauza rănilor grave.

Magistrații Judecătoriei Constanța, prima instanță, au decis ca șoferul automobilului care era la volan să primească 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

De asemenea, cei doi șoferi care au parcat neregulamentar au primit câte nouă luni de închisoare, tot cu suspendare, fiind acuzați de aceleași fapte.

Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanța, însă judecătorii de aici au decis să mențină decizia. Magistrații au stabilit și că fiecăruia dintre inculpații care și-au parcat neregulamentar mașinile le revine un grad de culpă de 15%.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...