Doi români morți și unul în comă, după ce un microbuz care venea din Londra s-a izbit de copaci

Foto: monitorulneamt.ro

Doi români și-au pierdut viața și șapte sunt răniți după ce microbuzul cu care se întorceau din Londra a ieșit de pe drum și s-a lovit de copaci, informează Monitorul de Neamț.

Accidentul a avut loc pe 23 decembrie, în jurul orei 02, în Poienari, Neamț, pe DN15D. Microbuzul cu români venea din Londra și se îndrepta spre Vaslui. Mașina era condusă de un tânăr în vârstă de 29 de ani, care nu consumase alcool.

În microbuz sa aflau 9 persoane, trei dintre acestea fiind scoase din mașina lovită de participanții la trafic.

Doi bărbați – unul în vârstă de 40, celălalt de 41 de ani – au murit. Toți ceilalți șapte răniți au fost transferați la spital. Unul dintre aceștia este în stare extrem de gravă, în comă.

Se pare că tânărul șofer nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul mașinii, care s-a izbit violent de copaci.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.