Doi polițiști și un jandarm în uniforme s-au pozat cu manelistul Adrian Minune

Poliția Capitalei și Jadarmeria București au început anchete în cazul a doi polițiști și a unui jandarm care s-au poza cu Adrian Minune și un alt manelist, zis Tzancă Urganul. Fotografia ar fi fost făcută la un eveniment privat din Sectorul 6, la care oamenii legii au intervenit pentru a opri o petrecere și au dat amenzi.

În imaginea făcută publică pe pagina de Facebook a lui Andrei Velcu (zis Tzancă Urganaul) apar doi polițiști și un jandarm care s-au fotografiat alături de el și Adrian Minune. Cei doi maneliști nu purtau mască.

Jandarmeria precizează că fotografia a fost făcută în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie și s-a demarat o cercetare de către Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

La rândul său, Poliția Capitalei a precizat că a început un control intern și efectuează verificări cu privire la acest eveniment pentru a stabili împrejurările în care s-a făcut poza.

Reprezentanții Poliției Capitalei transmite că la evenimentul respectiv la care s-a intervenit s-au dat amenzi în valoare de 38.500 de lei. În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii au intervenit la un eveniment privat aflat în desfășurare într-un apartament penthouse din Sectorul 6.

La acest eveniment poliţiştii au identificat 11 persoane care au fost sancţionate pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 şi a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de conveţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, transmite Poliția Capitalei.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.