Doi muncitori din București au căzut de la etajul 17. Unul dintre ei a scăpat cu viață

Accident grav într-un șantier din București. Foto: Pixabay

Doi muncitori au căzut, ieri-noapte, de la etajul 17 al unui bloc aflat în construcție în București. Unul dintre ei a murit în urma accidentului, în timp ce al doilea a supraviețuit miraculos căderii.

Podeaua de lemn care acoperea puțul liftului a cedat sub greutatea celor doi muncitori. Au căzut în gol de la 50 de metri.

”Una dintre victime era deja decedată, iar cea de-a doua cu traumatisme multiple şi fracturi”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București pentru Digi24.

Supraviețuitorul s-a ales cu câteva coaste rupte, dar și cu lovituri la cap, însă nu a avut nevoie nici măcar de o intervenție chirurgicală.

Nu s-a stabilit încă motivul pentru care s-a produs accidentul, însă poliția investighează deja cazul.

”În cazul în care se constată că a fost creat un pericol grav și iminent de accidentare, sancțiunile pot fi cu închisoarea de la 1 an la 3 ani sau după caz, depinde cum va constata Parchetul”, a declarat Constantin Bujor, inspector şef ITM Bucureşti, pentru sursa citată.

Cercetările sunt continuate de Secţia 10 Poliţie sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi ucidere din culpă.

Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) va stabili dacă cei doi muncitori au respectat toate normele de protecție a muncii, dacă utilajele folosite în procesul muncii erau într-o stare tehnică bună și dacă cele două victime lucrau legal, cu acte, la firma de construcții care se ocupa de organizarea de șantier.

Foto: Pixabay

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.