AcasăSocialDoi medici din Capitală sunt cercetați de DNA pentru mită și trafic...

Doi medici din Capitală sunt cercetați de DNA pentru mită și trafic de influență

-

Șeful Clinicii de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București, prof. univ. dr. Radu-Mircea Gorgan, și managerul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, dr. Corneliu Toader, sunt cercetați sub control judiciar de procurorii DNA pentru fapte de corupție. Gorgan este acuzat că a primit mită în 89 de rânduri pentru intervenții chirurgicale, consultații și internări.

Potrivit DNA, între septembrie 2024 și martie 2025, prof. univ. dr. Radu-Mircea Gorgan ar fi primit sume între 200 de lei și 1.000 de euro pentru servicii medicale în cadrul secției pe care o conduce.

„În perioada 23.09.2024 – 03.03.2025, inculpatul Gorgan Radu-Mircea ar fi primit, în mod direct, de 89 de ori, sume de bani cuprinse între 200 de lei și 1.000 de euro (în total peste 25.000 de euro), de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale sale în calitate de medic neurochirurg și Șef Secție Neurochirurgie IV din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, respectiv: efectuarea ori dispunerea efectuării de intervenții chirurgicale, efectuarea ori dispunerea efectuării de servicii medicale, dispunerea efectuării unor investigații medicale, efectuarea ori dispunerea efectuării de consultații medicale de specialitate, efectuarea ori dispunerea efectuării de prescrieri medicale, dispunerea internării în cadrul Secției IV Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență «Bagdasar-Arseni»”, a transmis DNA miercuri, într-un comunicat de presă.

De asemenea, el este suspectat că i-a cerut lui dr. Corneliu Toader să angajeze o persoană ca farmacist la Institut, în schimbul sprijinului acordat pentru ca Toader să fie declarat câștigător al unui concurs pentru postul de profesor universitar la UMF „Carol Davila”.

În acest context, Gorgan i-ar fi permis lui Toader să influențeze componența comisiei de concurs și a celei de contestații, oferindu-i și acces la informații confidențiale înainte de publicarea oficială. Totodată, ar fi descurajat participarea unui alt candidat, favorizând astfel câștigul lui Corneliu Toader.

DNA a dispus începerea urmăririi penale și plasarea celor doi sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu 13 mai. În această perioadă, medicii nu au voie să profeseze în instituții medicale sau universitare publice și să comunice cu persoanele implicate în dosar.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...

Noul primar al Capitalei câștigă detașat. S-a înregistrat și o mare...

0
După numărarea voturilor din peste 99% din secțiile de votare din București, Ciprian Ciucu este pe primul loc, cu peste 36% din voturi, la...