În fiecare an, pe câmpurile de luptă din întreaga lume un număr însemnat de militari își pierd viața, din cauza rănilor pe care le suferă, dar și din cauza faptului că nu ajung la timp la un centru de îngrijiri.
O echipă de cercetători de la Universitatea James Cook din Australia a anunțat ieri că a creat un tratament care este posibil să îmbunătățească șansele de supraviețuire a militarilor grav răniți pe câmpul de luptă.
În Irak sau în Afganistan, potrivit unor statistici citate de către cercetători, „87% dintre decese au loc în primele 30 de minute, înainte ca militarii să poată ajunge la un centru de îngrijiri. Această perioadă de timp este crucială pentru supraviețuire”, afirmă Geoffrey Dobson, care a creat un tratament împreună cu asociatul său, Hayley Letson.
El a mai subliniat și faptul că „aproximativ 25% dintre victime ar putea să supravieţuiască”, ceea ce poate fi o adevărată reușită pentru intervențiile de pe front.
În cazul în care testele clinice vor ajunge la concluzia că este un tratament eficace, se poate vorbi despre primul progres important în acest domeniu de la Războiul din Vietnam, unde aproape 60000 de soldați americani și-au pierdut viața.
Tratamentul, care utilizează un drog cunoscut sub numele de „adenocaină” (un amestec de lidocaină, adenozină şi magneziu), îmbunătăţeşte şansele de supravieţuire, crescând tensiunea arterială a victimelor în primele minute după ce au fost rănite. Este necesar ca tensiunea să nu fie nici prea mare şi nici prea mică, pentru a evita riscul de pierderi suplimentare de sânge, a explicat Geoffrey Dobson pentru AFP.
Interesul constă în cantitatea infimă de ser necesar – o doză în primele momente şi a doua pentru stabilizarea rănitului înainte de evacuare.
Acest tratament a fost testat deja pe şobolani şi porci, iar armata Statelor Unite urmează să efectueze teste clinice, potrivit cercetătorilor.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: