Doi asteroizi din sistemul solar au primit nume românești

Doi asteroizi din sistemul solar au primit nume românești (Foto: ROSA)
Doi asteroizi din sistemul solar au primit nume românești (Foto: ROSA)

Doi asteroizi din sistemul solar au fost ”botezați” după două personalități marcante ale explorării cosmice românești: Marius-Ioan Piso și Dumitru-Dorin Prunariu.

Primul este președintele Agenției Spațiale Române, în timp ce al doilea este primul și singurul român care a fost în spațiu. Noile denumiri ale asteroizilor (10466) Marius-Ioan și (10707) Prunariu au fost anunțate într-o circulară publicată de Uniunea Astronomică Internațională în luna aprilie 2017.

Asteriodul Marius-Ioan a fost descoperit în 1 martie 1981 și a primit numele celui care a pus bazele Agenției Spațiale Române în 1991, obținând independența organizației patru ani mai târziu. Piso este unul dintre principalii promotori ai colaborării dintre România și Agenția Spațială Europeană.

Marius-Ioan Piso este președintele și directorul executiv al Agenției Spațiale Române, fiind reprezentantul României în Comitetul Științific al NATO, din 2004, și reprezentantul României în Agenția Spațială Europeană.

Și asteroidul Prunariu a fost descoperit în 1981, însă în 24 octombrie. Dumitru Prunariu este singurul cosmonaut român, care la vârsta de 28 de ani, a făcut parte dintr-o misiune de 8 zile în spațiu, în laboratorul sovietic Salyut 6.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.