Un dogar din Covasna face butoiașe pentru câini Saint Bernard

FOTO: Jean-Alain/Pixabay.com
FOTO: Jean-Alain/Pixabay.com

Un dogar din județul Covasna face butoiașe din lemn pe care le poară la gât câinii din rasa Saint Bernard.

„Este o tradiţie veche ca simpaticii câini Saint Bernard să poartă la gât un butoiaş cu băutură. Butoiaşele au dimensiuni mici între 0,7 şi 1 litri şi sunt foarte decorative”, a spus dogarul Szőke Tibor.

Szőke Tibor locuieşte în localitatea Harale și se consideră ultimul dogar autentic din zonă, meserie pe care au practicat-o tatăl, bunicul și străbunicul său.

Pe lângă butoiașele decorative pentru câinii Saint Bernard,  Szőke Tibor face butoaie pentru tot felul de băuturi, care împrumută arome și culori deosebite licorilor.

De exemplu, pălinca ţinută într-un butoi din cireş capătă o culoare de coniac, dar devine aurie dacă e pusă în butoi din lemn de dud.

„Fiecare lemn are ceva aparte şi înnobilează băutura într-un anume fel. (…) Dar lemnul de dud, asemenea celui de prun şi de păr, e rar şi greu de achiziţionat, motiv pentru care producem doar câteva butoaie de acest fel în fiecare an”, a declarat Szőke Tibor, citat de stiri.covasnamedia.ro.

Pe lângă butoaie și recipiente pentru băuturi, dogarul confecționează și putini de lemn pentru stână, ciuturi pentru fântâni, ciubăre pentru aranjamente florale și butoaie de saună sau baruri moderne sub formă de butoi în care se pot fi ţinute sticle de băutură şi pahare.

„Unul dintre cele mai noi produse este chiuveta din lemn de brad, este elegantă, modernă şi minimalistă în acelaşi timp. Facem şi ciubăre de saună şi căzi de baie care sunt foarte apreciate mai ales de străini”, a mai spus Szőke Tibor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.