Documentar despre vaccinare adus în exclusivitate în România

vaccinare
James Gathany / Centers for Disease Control and Prevention's Public Health Image Library (PHIL) via Wikimedia Commons

În contextul dezbaterilor tot mai aprinse privind vaccinarea, Societatea Raționalistă Română aduce publicului român un documentar care investighează subiectul vaccinării în toate aspectele lui.

Beneficiind de participarea unor experți incontestabili în pediatrie, imunologie, psihologie și antropologie, precum și de prezența a numeroși medici, documentarul ”Vaccinat – Dragoste, Frică și Vaccinuri” își propune să le ofere părinților informație corectă, bine documentată și corect argumentată pe acest subiect, se arată într-un comunicat de presă al Societății Raționaliste Române remis GreatNews.

”Acest documentar este un adevărat eveniment, în condițiile în care în România acoperirea vaccinală a scăzut, iar Ministerul Sănătății anunță introducerea unor reguli noi pentru vaccinare. Un astfel de documentar ar trebui urmărit cu atenție de către oricine este interesat de subiect, fie că este părinte sau medic. Partea cea mai bună este că e disponibil oricui, direct pe Youtube, gata să fie urmărit oricând”, a declarat Ovidiu Covaciu, președintele Societății Raționaliste Române.

Documentarul ”Vaccinat – Dragoste, Frică și Vaccinuri” arată publicului că vaccinarea este o parte esențială a sănătății publice, dar admite și că există riscuri rare și reale.

Mulți părinți au griji și întrebări, ceea ce este de înțeles când accesul la informații de tot felul a devenit atât de simplu. Filmul pune întrebarea simplă: cum putem să ajungem la o decizie informată și bine cumpănită în ceea ce privește administrarea vaccinurilor?

Documentarul este disponibil aici:

Documentarul a primit mai multe premii internaționale, printre care:

Premiul Eureka pentru jurnalism știintific – 2014
Premiul Logie pentru excelență în prezentarea faptelor – 2014
Premiul ATOM pentru cel mai bun documentar dedicat ştiinţei – 2013

Societatea Raționalistă Română este o organizație neguvernamentală dedicată promovării și dezvoltării gândirii critice, cunoașterii și educației raționale, scepticismului bazat pe cunoaștere științifică și apărării libertății de exprimare.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG. A doua zi de campanie cu prețuri șoc
Mari reduceri la monitoare, sisteme desktop PC și laptopuri, la eMAG
Locuri de muncă în vânzări, în Germania și Austria. Contract legal, încheiat direct cu angajatorul
Locuri de muncă în fabrici din Germania și Olanda. Salariile ajung la 2.700 de euro

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.