DNA i-a cerut președintelui Iohannis să aprobe începerea urmăririi penale a lui Tăriceanu

FOTO: senat.ro călin popescu tăriceanu
FOTO: senat.ro

Direcția Națională Anticorupție i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să aprobe începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu, într-un dosar de corupție.

Tăriceanu este acuzat că în perioada în care a fost premier, în 2007-2008, a primit indirect suma de 800 de mii de euro de la o firmă austriacă. În schimb, Tăriceanu ar fi ”împins” niște acte adiționale în controversatul contract de licențe ”Microsoft”.

Fostul președinte al Senatului a scăpat de urmărirea penală în acest dosar în urmă cu doi ani, când parlamentarii nu i-au ridicat imunitatea parlamentară. Acum, însă, Tăriceanu nu mai este parlamentar, astfel că DNA s-a adresat șefului statului.

Procurorii susţin că suma de 800 de mii de dolari, primită de la o companie austriacă, ar fi un procent din contractul semnat de Guvern. DNA susține că banii au fost folosiți de Călin Popescu Tăriceanu în campania electorală, aceștia fiind transferaţi de companii ofshore prin contracte fictive.

Călin Popescu Tăriceanu (68 de ani) a ieșit de curând din preferințele electoratului din România, nereușind să depășească pragul electoral la alegerile parlamentare din 2020, alături de partidul lui Victor Ponta, ultimul său partener politic.

Fostul premier a negat vehement acuzațiile de corupție.

”Nu s-a plătit niciun ban către firma Microsoft în perioada mandatului meu. Deci, nu aveau cum să ajungă bani la mine. Din ce? Legătura se face cu consultanţii pe care PNL i-a avut o perioadă de vreme, care au avut un contract care a fost onorat în integralitate şi alte obligaţii nu au existat. Consultanţii au dat în judecată PNL pentru recuperarea sumei integrale a contractului. Nici eu, nici PNL nu am primit aceste sume. Această sumă de 800.000 de dolari este în capul DNA că ar fi fost într-un fel virată sau folosită de PNL. În dosar, eu nu apar ca fiind beneficiarul vreunei sume şi nici PNL, ca să fie clar”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.