Distanța de la Pământ la Soare este de aproximativ 150 de milioane de kilometri. De fapt, distanța dintre cele două corpuri cerești variază de-a lungul unui an.
Distanța de la Pământ la Soare în kilometri
Pe orbita sa în jurul Soarelui, Pământul se află mai aproape sau mai departe de Soare, steaua din centrul Sistemului Nostru Solar. Distanța dintre cele două corpuri cerești variază cu aproximativ 3% pe parcursul orbitei urmată de Pământ în jurul Soarelui.
Pentru a înțelege mai exact cât este distanța dintre Pământ și Soare trebuie să definim doi termeni: periheliu și afeliu.
Periheliul este punctul în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta. În cazul Pământului, la periheliu, acesta se află la circa 147.095.000 de kilometri distanță de Soare. Aceasta este cea mai mică distanță dintre cele două corpuri cerești.
Afeliul, în schimb, este punctul cel mai îndepărtat de Soare pe orbita unei planete sau a unei comete. La afeliu, Pământul se află la o distanță de 152.100.000 de kilometri de Soare.
Distanța de la Pământ la Soare în unități astronomice
Distanța dintre Pământ și Soare mai poate fi exprimată și în unități astronomice. Dacă v-ați uitat la filme și seriale SF sau ați citit cărți de science fiction, atunci poate că ați remarcat că uneori distanțele dintre diferite corpuri cerești sunt exprimate în unități astronomice.
O unitate astronomică este o unitate de măsură egală cu distanța dintre Pământ și Soare, adică cu aproximativ 150 de milioane de kilometri (în anul 2012 unitatea astronomică a fost definită ca fiind egală cu 149.597.870.700 de metri).
Prin urmare, distanța dintre Pământ și Soare este de o singură unitate astronomică.
În metri, distanța dintre cele două este de 1,5 ×10¹¹ metri.
Distanța de la Pământ la Soare în ani lumină
Distanța dintre Pământ și Soare poate fi exprimată și în ani lumină. După cum știți, anul lumină este o unitate pentru exprimarea distanței, nu a timpului. Un an lumină reprezintă distanța parcursă de lumină într-un an (lumina se deplasează cu o viteză de 299.792.458 metri / secundă, adică circa 300.000 de kilometri / secundă). Aceasta este cea mai mare viteză existentă în Univers.
Distanța dintre Soare și Pământ este mult mai mică decât un an lumină. Chiar și decât o oră lumină. Mai exact, ea este de doar 8,3 minute lumină. Cu alte cuvinte, luminii îi trebuie numai 8,3 minute pentru a parcurge cei 150 de milioane de kilometri care separă Soarele de Terra.
Distanța de la Pământ la Jupiter
Distanța dintre Soare și Pământ pare uriașă, însă la scara Universului este foarte mică.
Chiar și în Sistemul Nostru Solar există distanțe mult mai mari. Putem analiza distanța dintre Pământ și alte planete din Sistemul Solar. De exemplu, distanța dintre Pământ și Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, variază între 588 de milioane de kilometri (3,9 unități astronomice) și 968 de milioane de kilometri (6,4 unități astronomice).
Prin urmare, distanța dintre Pământ și Jupiter este de 4-6 ori mai mare decât distanța de la Pământ la Soare.
Distanța de la Pământ la Neptun
Distanța dintre Pământ și Neptun este și mai mare. Neptun este cea mai îndepărtată planetă de Soare. Cea mai mică distanța dintre Pământ și Neptun, când ambele planete se află de aceeași parte a Soarelui, este de 4,3 miliarde de kilometri (28,6 unități astronomice). Când cele două planete se află de-o parte și de alta a Soarelui, distanța dintre ele este de 4,7 miliarde de kilometri (31,33 unități astronomice).
După cum vedeți, distanța dintre Pământ și Neptun este mult mai mare decât distanța de la Pământ la Soare (de 28-31 de ori mai mare).
Foto: 0fjd125gk87 / pixabay.com
Vă recomandăm și:
Ordinea planetelor de la Soare
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: