Dispozitivul care ar putea salva milioane de vieți în următorii ani

inimă bionică
Dispozitivul care poate salva vieți

Cercetările și descoperirile din lumea medicale uimesc în fiecare an, iar ultima dintre ele ar putea salva milioane de vieți în curând.

Oamenii de știință din Australia au inventat o inimă bionică ce poate pompa sângele în corp, fără să aibă puls.

Invenția pe care au numit-o BiVACOR a fost testată deja cu succes pe o oaie, iar până în prezent, funcționează fără probleme. Dacă se va dovedi că nu vor avea probleme cu ea în următorii ani, cercetătorii vor încerca să testeze o inimă bionică și pe oameni, iar acest lucru s-ar putea întâmpla în următorii trei ani.

Deoarece BiVACOR are practic o singură componentă care se roteşte, există puţine lucruri care se pot deteriora în timpul funcţionării sau care pot provoca o defecţiune, informează sciencealert.com.

„Motivul pentru care alte aparate artificiale se deteriorează este acela că sunt dotate cu un sac şi, dacă bat de miliarde de ori pe an, se distrug”, explică Daiel Timms, unul dintre membrii echipei de cercetători australieni care au lucrat la proiectul BiVACOR.

Recomandarea editorilor GreatNews:

Recuperarea datelor din telefon – ce faci dacă ai șters accidental documente

Studiu despre studiile științifice. Sunt prea multe

Minunata lecție de viață oferită de tânăra numită „cea mai urâtă femeie din lume”

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.